Pentru a avea o greutate corporală sănătoasă, consumul de alimente în cantități adecvate trebuie să fie o constantă a modului dumneavoastră de viață. De multe ori oamenii „urmează o dietă” de slăbire – obținând adeseori o serie de rezultate pozitive la început – dar pun la loc kilogramele pierdute atunci când renunță la dietă. Toate dietele de slăbire funcționează prin reducerea cantității de calorii consumate. Dieta care funcționează pentru dumneavoastră va fi cea pe care simțiți că o puteți urma; pentru că un plan de reducere (și de menținere) a greutății nu implică numai o dietă pe care oamenii o urmează și la care renunță – el trebuie să constituie un mod de alimentație și de viață permanent.
Includeți întotdeauna în dietă toate grupele de alimente (precum carbohidrații), pentru a evita o dietă dezechilibrată nutrițional, cu potențiale efecte secundare pe termen lung. Pentru reducerea numărului de calorii fără înfometare, încercați să consumați alimente vegetale – acestea nu numai că au numeroase substanțe nutritive și fibre alimentare valoroase, ci, în general, au și tendința de a avea calorii puține. De asemenea, este utilă evitarea alimentelor și a băuturilor cu conținut caloric mare per cantitate sau porție mică – precum și evitarea băuturilor dulci. Acest fapt include, de asemenea, băuturile alcoolice (de orice tip), întrucât alcoolul în sine este un produs cu un conținut caloric mare – are 7 calorii per gram, față de 9 calorii per gram cât au grăsimile și 4 calorii per gram cât au carbohidrații și proteinele.
De asemenea, activitatea fizică (acest lucru nu înseamnă neapărat a merge la sala de sport; ar putea însemna doar a merge mai mult, în loc de a sta așezat) este o componentă importantă a unui stil de viață sănătos, având o importanță deosebită în menținerea greutății reduse.