Folosim adeseori cuvintele „supraponderal” sau „obez” pentru a descrie acumularea excesivă de grăsime corporală. Grăsimea este o componentă normală a organismului, aceasta asigurând izolarea termică și protejarea unor organe interne, precum și producerea unor hormoni importanți. La persoanele sănătoase, grăsimea corporală reprezintă între aproximativ un sfert și o șesime din greutatea corporală (de regulă, femeile au proporțional mai multă grăsime corporală decât bărbații), dar cu cât sunt depășite mai mult aceste limite, cu atât mai multe probleme de sănătate pot apărea.

Persoanele cu un IMC cuprins între 25 și 30 kg/m² sunt considerate „supraponderale”, iar cele cu un IMC mai mare de 30 kg/m² sunt considerate „obeze”. Riscul apariției problemelor de sănătate asociate cu greutatea crește la persoanele care se situează în afara limitelor de greutate sănătoasă, dar nu este evident când un „risc mic” se transformă într-un „risc mare” – riscul crește treptat odată cu creșterea în greutate. Persoanele cu exces de grăsime corporală tind să aibă un nivel mai mare de grăsimi în sânge (colesterol și trigliceride) și o tensiune arterială mai mare, ceea ce crește riscul de afecțiuni cardiace. Excesul de grăsime corporală scade receptivitatea organismului la insulină, crește riscul de diabet și, în același timp, stimulează producția hormonală care favorizează diviziunea și creșterea celulară, crescând riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Întrucât IMC nu poate face diferența între greutatea datorată acumulării de grăsime corporală și greutatea datorată dezvoltării musculaturii, în anumite cazuri, IMC nu poate fi un indicator foarte precis al grăsimii corporale totale, în special la persoanele cu masă musculară mare, precum sportivii, sau la persoanele cu o masă musculară mai mică decât normal, precum persoanele în vârstă.

Indiferent de indicele dumneavoastră de masă corporală, cu cât circumferința abdominală este mai mare, cu atât crește riscul de a dezvolta o problemă de sănătate asociată cu obezitatea.