Ceea ce se consideră a fi o „doză sigură” este un concept complicat care nu depinde numai de dovezile științifice (toxicitate), ci și de numeroși factori: de exemplu, factorii economici (costul eliminării sau reducerii expunerii), factorii de sănătate publică (prevalența bolii într-o comunitate), factorii sociali și politici (ceea ce publicul larg și politicienii consideră acceptabil).

În general, pentru substanțele cancerigene nu există o „doză sigură” stabilită și este recomandată o politică bazată pe evitarea 100 %, de exemplu, pentru unele substanțe cancerigene din mediul profesional precum azbestul; cu toate acestea, aceasta nu este posibil pentru numeroase substanțe chimice din mediul înconjurător, cum ar fi unii poluanți atmosferici. De exemplu, ca o modalitate de a elimina expunerea, Uniunea Europeană interzice utilizarea tuturor tipurilor de azbest. Cu toate acestea, nivelul unor expuneri este atât de mic, încât, în prezent, acestea sunt considerate acceptabile de către societate: de exemplu, pentru protecția sănătății umane, Uniunea Europeană a stabilit două valori limită pentru particulele (PM₁₀) aflate în aerul atmosferic: valoarea medie zilnică pentru PM₁₀ și valoarea medie anuală pentru PM₁₀ (Directiva 2008/CE/50 privind calitatea aerului).