Radiațiile solare conțin radiații ultraviolete (UV) invizibile. Radiațiile UV cauzează leziuni la nivelul pielii, care, pe termen lung, pot cauza cancer de piele. La nivel mondial, cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer în rândul populațiilor cu pielea predominant de culoare deschisă, iar incidența sa a crescut dramatic în ultimele decenii. Se presupune că această creștere se datorează, în principal, tendințelor modei care promovează îmbrăcămintea care expune mai mult pielea, modificării stilului de viață prin predominanța activităților în aer liber, dorinței de expunere la soare și de bronzare, precum și utilizării surselor artificiale de radiații UV precum aparatele de bronzat.
Există diferite tipuri de cancer de piele. Melanomul (așa-numitul „cancerul de piele negru”) își are originea în celulele producătoare de pigment și, deși este cel mai rar tip de cancer de piele, este cel mai agresiv, având un prognostic rezervat dacă este depistat târziu. Există două tipuri principale de cancer de piele în afara melanomului: carcinomul bazocelular (BCC) și carcinomul cu celule scuamoase (SCC) („cancerul de piele alb”). BCC este cel mai frecvent tip cancer în rândul populației cu pielea deschisă la culoare din întreaga lume. BCC se răspândește (metastazează) foarte rar la alte părți ale organismului, dar poate să apară la părțile corpului expuse la acțiunea razelor solare, de exemplu, pe față. SCC este un tip de cancer mai puțin frecvent, dar poate fi fatal dacă s-a extins înainte de a fi depistat.
Expunerea la radiațiile UV are multe efecte negative asupra pielii, printre efectele imediate numărându-se bronzarea sau arsurile.