Cancerul intestinal este cunoscut, de asemenea, sub numele de cancer de colon, de rect sau colorectal. Mucoasa intestinului este alcătuită din celule care sunt reînnoite în mod constant. Uneori, aceste celule cresc prea repede, formând un mănunchi de celule cunoscut sub numele de polip intestinal (denumit uneori adenom). Polipii nu sunt cancere intestinale (de obicei sunt benigni), dar au potențial de a deveni canceroși (maligni) în timp. Tumorile sunt maligne atunci când celulele au capacitatea de a părăsi țesutul de origine, răspândindu-se la alte organe din corp. De regulă, atunci când celulele canceroase încep să se dezvolte, nu este prezent niciun simptom timp de mai multe săptămâni sau luni, iar în unele cazuri chiar o perioadă mai lungă de timp. Ulterior, pe măsură ce cancerul evoluează, printre simptomele inițiale frecvente se numără sângerările rectale (din partea terminală a intestinului gros), modificarea evacuărilor intestinale (de exemplu, episoade prelungite de diaree) și anemia, care poate determina apariția oboselii.
Atât bărbații, cât și femeile prezintă riscul de a dezvolta cancer intestinal. În Uniunea Europeană, cancerul intestinal este al treilea cel mai frecvent tip de cancer și a doua cauză de deces prin cancer, existând peste 345 000 de cazuri noi și 150 000 de decese estimate în 2012. În Uniunea Europeană, aproximativ 1 persoană din 20 va dezvolta cancer intestinal în timpul vieții. Aproximativ 8 din 10 persoane diagnosticate cu cancer intestinal au peste 60 de ani. Aproximativ 5 in 10 de persoane diagnosticate cu cancer intestinal vor muri din cauza bolii; riscul de deces este mai mic atunci când cancerul este depistat prin screening.