Efecte nocive sau riscuri precum durerile, sângerările și infecțiile pot apărea în urma efectuării testelor suplimentare necesare pentru clarificarea rezultatelor anormale ale testelor de screening și în urma tratării leziunilor depistate prin screening. Aproximativ 1 din 5 sau 6 femei care au fost supuse unor examene suplimentare, fără administrarea unui tratament, au raportat dureri, sângerări sau scurgeri în decurs de 6 săptămâni. De asemenea, tratamentul poate genera anxietate, precum și, în cazuri rare, naștere prematură cu greutate mică la naștere. Nu toate leziunile precanceroase care sunt depistate în timpul screeningului evoluează către cancer dacă nu sunt tratate, dar, întrucât nu se poate prevedea care leziuni se pot vindeca spontan și care pot evolua către cancer, este preferabil să se trateze toate leziunile.
Riscul de supradiagnosticare și de supratratament al leziunilor precanceroase poate fi redus la minim prin simpla participare la testarea din cadrul programelor organizate de screening, și anume atunci când primiți o invitație de participare la program. Nu este recomandată efectuarea screeningului pentru cancerul de col uterin înainte de vârsta de 25 de ani, dar dacă observați orice simptom care vă îngrijorează, cum ar fi sângerări vaginale neobișnuite la orice vârstă, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Screeningul prin test HPV nu este recomandat în afara unui program organizat, întrucât, în general, infecția dispare fără tratament, în special la femeile mai tinere de 30 – 35 de ani. Din acest motiv, nu este recomandată utilizarea testului la femeile mai tinere.