S-a demonstrat că screeningul pentru cancerul de prostată reduce riscul de deces din cauza acestei boli, dar implică efecte secundare semnificative și, până când nu vor exista dovezi clare care să demonstreze că un program organizat de screening aduce mai multe beneficii decât efecte secundare, screeningul sau testarea pentru cancerul de prostată nu poate fi recomandat în Codul european împotriva cancerului.
În Europa, nu există programe organizate de screening pentru cancerul de prostată, dar mulți bărbați sunt testați pentru cancer de prostată în afara vreunui program. Întrucât majoritatea tumorilor de prostată nu au efecte nocive asupra sănătății în timpul duratei medii de viață, depistarea acestora poate conduce la anxietate și la tratamente inutile. De asemenea, tratamentele actuale prezintă risc de efecte secundare neplăcute și dureroase, cum ar fi afectarea funcției sexuale, urinare și intestinale.