Da, în multe țări. Deși în toate țările din Uniunea Europeană sunt în vigoare legislații care reglementează locurile în care fumatul este permis, amploarea interdicțiilor privind fumatul (faptul dacă acestea vizează toate locurile de muncă închise, transportul în comun, spațiile publice închise, precum și alte spații publice care nu sunt neapărat închise), precum și strictețea aplicării legislației variază foarte mult de la o țară la alta.
Conform unui studiu comandat de Uniunea Europeană în 2012, care a cuprins peste 12 000 de persoane din 27 de țări (UE-27), mai mult de 25 % dintre persoanele contactate au raportat că au fost expuse cel puțin ocazional la fumul de tutun ambiant la locul de muncă (19 % fumători și 17 % nefumători). Proporția generală a respondenților expuși cel mai intens (mai mult de 5 ore pe zi) a fost de 3 % (5 % dintre fumători și 1 % dintre nefumători). La nivel general, dintre persoanele care au frecventat un restaurant în cele 6 luni premergătoare studiului, 14 % au declarat că au văzut persoane fumând în interiorul localului. Acest procent a fost mai mare în cazul persoanelor care frecventează barurile (28 %). Procentele de respondenți care au raportat că au fost expuși la fum de tutun ambiant în baruri, restaurante și la locul de muncă în 2009 și în 2012, la nivel global (UE-27) și în funcție de țară, sunt prezentate în figura 2.
Figura 2: Procentele de respondenți din UE care au raportat că au fost expuși la fum de tutun ambiant în baruri, restaurante și la locul de muncă în 2009 și în 2012, la nivel global și în funcție de țară.
Figura 2a – Expunerea la fum de tutun ambiant în UE-27 în 2009 și în 2012
Figura 2b – Expunerea la fum de tutun ambiant în UE-27 în 2009 și în 2012
Figura 2c – Expunerea la fum de tutun ambiant în UE-27 în 2009 și în 2012
Codurile țărilor | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Belgia |
BE |
Grecia |
EL |
Lituania |
LT |
Portugalia |
PT |
Bulgaria |
BG |
Spania |
ES |
Luxemburg |
LU |
România |
RO |
Republica Cehă |
CZ |
Franța |
FR |
Ungaria |
HU |
Slovenia |
SI |
Danemarca |
DK |
Italia |
IT |
Malta |
MT |
Slovacia |
SK |
Germania |
DE |
Cipru |
CY |
Țările de Jos |
NL |
Finlanda |
FI |
Estonia |
EE |
Letonia |
LV |
Austria |
AT |
Suedia |
SE |
Irlanda |
IE |
|
|
Polonia |
PL |
Regatul Unit |
UK |
Sursa: Reproducere din documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat Raport privind punerea în aplicare a recomandării Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind mediile fără fum de tutun (2009/C 296/02).